Cea mai frumoasă carte a anului despre prietenie recomandată de ITV News și The Guardian – Penguin Publishing Group
Inspirată de filozofia și spiritualitatea budistă, Marele panda și micul dragon este o lumină călăuzitoare în momentele întunecate.
Cartea ne invită să ne aventurăm alături de doi buni prieteni, marele panda și micul dragon, în călătoria lor frumos ilustrată prin anotimpurile anului. În drumul prin sălbăticie, se rătăcesc deseori pe cărările vieţii și, deși nu știu unde sunt, descoperă multe laturi frumoase ale lumii și ale lor, pe care nu le-ar fi găsit niciodată dacă ar fi mers pe calea cea bună. Împreună explorează gândurile și emoțiile, greutățile și fericirea care ne leagă pe toți. În natură, ei învață cum să trăiască momentul, cum să facă pace cu incertitudinea și cum să găsească puterea de a depăși obstacolele vieții.
„La început, nu mi-am închipuit că această carte va avea așa de mare succes, dar am fost surprins să fiu contactat de persoane din diverse țări și de diverse religii, pentru a-mi comunica cât de mult le-au ajutat imaginile mele să facă față vremurilor dificile.” – James Norbur
Prin urmare, Marele panda și micul dragon este și gift book, ideală drept cadou pentru orice persoană care are nevoie să depășească un obstacol sau vrea să aibă pur și simplu o zi mai bună.
Recenzii
Carte bazată pe filosofia și spiritualitatea budistă
„James Norbury a creat aventurile motivaționale ale marelui panda și micului dragon bazându-se pe filosofia și spiritualitatea budistă.” – BBC News
Ilustrațiile au farmecul lui Winnie-the-Pooh
„În timp ce ilustrațiile au farmecul lui Winnie-the-Pooh, textele au profunzimea proverbelor din antichitate.” – The Guardian
Cu un puternic impact emoțional
„Ilustrațiile blânde, dar cu un puternic impact emoțional, vin în completarea gândurilor împărtășite între marele panda și micul dragon, împreună ajutând la depășirea unora dintre cele mai dificile momente ale vieții.” – ITV News
Reconfortantă și înduioșătoare
„James are un mod unic de a vorbi direct sufletului tău. Această carte nu este altceva decât reconfortantă și înduioșătoare.” – Vex King
Plină de speranță și inspirație
„Marele panda și micul dragon este o carte plină de speranță și inspirație pentru oricine – cu ilustrații complexe, încântătoare și cuvinte profunde pe fiecare pagină.” – National World
10 dintre cele mai frumoase și de impact quote-uri din carte
„– Ce e mai important, călătoria sau destinaţia? a întrebat marele panda.
– Important este cine te însoţeşte, a răspuns micul dragon.”
„Dacă eşti în căutarea fericirii altora, se prea poate să-ţi găseşti propria fericire.”
„Când mă rătăcesc, ceea ce mă ajută e să o iau de la capăt și să încerc să-mi amintesc de ce am început.”
„Lasă lucrurile să se întâmple în voia lor şi nu te agăţa de ele.”
„Mai bine să-i pierzi pe ei decât să te pierzi pe tine.”
„Cel mai mult, fluturii se zbat înainte de transformare.”
„– Cum de mai stă în picioare copacul ăsta? a întrebat uimit micul dragon.
– În vremuri mai bune, a prins rădăcini adânci. Acum, poate înfrunta orice furtună, a răspuns marele panda.”
„Dacă laşi frica să te oprească din a încerca, atunci chiar că vei da greş.”
„Uneori, este bine să o porneşti la drum fără să-ţi cunoşti destinaţia.”
„– Mă dau bătut, a zis micul dragon.
– Nu-i nimic, a zis marele panda. Mai încercăm şi mâine.”
- Format170x220
- Număr pagini160
- EdituraBookzone
- AutorJames Norbury
- Anul publicării2021