top of page

În 1793, la patru ani după căderea Bastiliei și la mai mult de un an după asasinarea regelui Gustav al III-lea al Suediei, paranoia și conspirațiile sunt la ordinea zilei în Stockholm. Violența mocnește în aer, pe măsură ce oamenii obișnuiți se simt tot mai vulnerabili în fața capriciilor celor aflați la putere.
Când Mickel Cardell, un fost soldat, descoperă un corp mutilat care plutește în lacul urât mirositor al orașului, se simte obligat să-i ofere trupului neidentificat o înmormântare corespunzătoare. Pentru Cecil Winge, un avocat strălucit, devenit detectiv consultant al poliției din Stockholm, un corp fără brațe, picioare și ochi este un puzzle formidabil și o ultimă șansă de a-și dovedi abilitățile înainte de a pierde bătălia cu ftizia. Împreună, Winge și Cardell scormonesc subteranele Stockholmului pentru a descoperi identitatea cadavrului, confruntându-se cu elita decadentă a orașului.
Pe parcursul unui roman îndrăzneț și ingenios construit, destinele celor doi şi ale altor personaje extraordinare se intersectează în mod neașteptat. Niklas Natt och Dag pictează un portret înspăimântător și în același timp fascinant al Stockholmului de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
„Un debut impresionant. [...] Descrieri minunate ale mediului urban, imagini neliniștitoare ale societății, o scriitură care păstrează un echilibru perfect între expresiile specifice perioadei și tehnicile de narațiune contemporană.“
Dagens Nyheter, Suedia
„Un tur de forță literar… o poveste inteligentă și plină de suspans pe care n-o veți uita prea curând.“
Verdens Gang, Norvegia
Premiul pentru Cel mai bun roman de debut acordat de Academia Suedeză a Scriitorilor de Romane Polițiste

 

Data apariției: Oct 2018

Tip copertă: Broșată

Format: 130 x 200

Nr. pagini: 464

ISBN: 978-606-33-3224-1

Traducător(i): Dana-Ligia Ilin

Colectie: Buzz Books

1793. In umbra mortii

£10.23Price
    bottom of page